Путешествие из Петербурга в Москву de Aleksandr Radișcev.
Este singura operă care mi-a plăcut cu adevărat dintre toate cele studiate în primul semestru. De ce? Vă zic imediat.
Aduce puțin a Hanul Ancuței, adică fiecare capitol este o nouă povestire în care un alt personaj povestește cum nobilii, țarul sau sistemul i-a afectat viața.
Povestirea care m-a marcat a fost cea a unui bărbat. După o afacere neprofitabilă și niște datorii pe care le avea partenerul și greșelile unor funcționari, el trebuia să meargă la închisoare. Soția lui a vrut să fie alături de el, dar a făcut un soi de criză și a murit. Și ea, și copilul ce-l purta în pântece.
Nu am folosit cuvinte contemporane, moderne degeaba. Absolut toate întâmplările din carte se pot regăsi, într-o versiune modernă bineînțeles, în viețile noastre sau ale cunoscuților noștri.
La acea vreme, după perioada glorioasă a lui Petru cel Mare și actuala perioadă grea a Ecaterinei, acest roman a fost cu adevărat revoluționar. A făcut parte din curentul protestar chiar prin îndemnurile autorului la luptă.
Cartea a fost distrusă în mai multe rânduri și Radișcev exilat în Siberia. Din fericire, a reapărut la începutul secolului al XX-lea, în contextul revoluțiilor bolșevice.
Am ținut de ceva timp să scriu despre ea pentru că este o capodoperă, însă se pierde în umbra lui Dostoievski sau Tolstoi. Mi-am reamintit de ea când am citit anunțul despre concursul Bookmag pe chestii livrești.
1 Comment
Gabriela · February 29, 2012 at 7:30 pm
chiar și așa, sunt filolog. thanks sis!