Dacă vrei să fii o mătușă sau un unchi cool, profiți de orice ocazie să arăți nepoatei sau nepotului că încă înțelegi preocupările și să nu te duci la Noriel când auzi că vrea să faceți un Slime, nu e o formă nouă de Lego.

Cred că nepoții mei (un băiat de 9 ani și o fată de 6) sunt foarte încântați când stau cu ei și când ies cu ei pe undeva. Nu le fac toate poftele și nu-mi place când se alintă cu mine, dar ei sunt fericiți că ieșim în parc doar să ne plimbăm cu bicicletele, mergem film împreună, la piscină (sau Therme) sau la un concert cu Carla’s Dreams sau Smiley.

Dar să fim serioși, copiii se bucură cel mai mult la cadouri pe care le pot pipăi, cu care se pot lovi sau care au mult zahăr. În orice caz, trebuie să ții seama de câteva reguli simple:

  • Câți ani are – simplu de verificat, vezi când te-ai lăudat pe facebook cu ei prima oară
  • Ce pasiuni are – stai de vorbă cu ei 10 minute și vezi despre ce or să înceapă să vorbească (Gabi, știi că acum sunt skateboarduri cu motor, care se mișcă singure? le zice hoverboard, are un coleg de la mine din clasă).
  • Nu trebuie să îi iei ceva ce le-ar lua părinții (haine doar dacă-s cu mesaj cool, gen tricou cu Casa moară fetili de la GrasuXXL sau #Antiexemplu de la Carla’s Dreams)

Dacă ești old school, să știi că zilele astea începe Bookfest, de unde poți lua cărți precum Rebel Girls (am cumpărat-o pentru nepoții mei, e super inspirațională și pentru mine), cât timp ei participă la activitățile dedicate lor – anul ăsta va fi și Bookfest Junior. De asemenea, Nemira are o colecție bună de cărți pentru copii.

Tot din zona safe: legouri! Însă, recomand să luați chiar made by Lego și nu alte branduri bizare, piesele alea chiar trebuie să se potrivească pentru ca un copil să fie fericit (e ca la Ikea, you know).

În cazul în care vrei să fii un unchi sau o mătușă modern(ă), nu fi totuși depășit și nu le lua încă o kendama! Ai putea să încerci un fidget spinner, eventual cu un model mai mișto. Dar, dacă vrei să fii cu adevărat cool, intri în zona de hoverboards și trotinete electrice. Costă ceva mai mult, dar te vor cunoaște toți colegii nepoților tăi, și familiile lor 😀 Iar dacă vrei să fii cool, dar nu-ți permite bugetul, poți merge pe varianta de pennyboard, tot cu un model mai haios.

Daca te-ai asigurat deja pe anul ăsta, uite ceva să te pregătești pentru anul viitor: Woogie este extraterestrul cu AI care poate ajuta copiii la teme! Este un produs românesc pe care-l poți susține și tu în campania pe Indiegogo. Iar aici vei deveni super cunoscut printre prietenii surorii/fratelui tău, căci i-ai mai salvat de puțin timp să spele vasele 😉

Orice te-ai decide să iei (eu înclin către prima parte, cu experiențe faine și timp petrecut cu ei), fă-o cu gândul că vrei să îi vezi fericiți și încântați (e de kkt când tu ești super încântat de jucărie, iar el/ea e preocupat de ceva mult mai cool). Dar asta e partea faină și provocatoare când iei cadouri la copii, ei nu se vor preface încântați, ci vor zice pe bune: ooof, încă o kendama?!

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.