Legea Atracției spune că dacă îți dorești suficient de mult un lucru și dacă te imaginezi în fiecare zi bucurându-te de acel lucru, la un moment dat dorința ta se va îndeplini. Legea junglei spune să ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să ți se îndeplinească dorința.

Mult timp mi-am dorit țestoase ca animal de companie, sunt perfecte. Anul trecut am primit-o pe Taco și apoi am luat-o pe Gordo, să se joace împreună.

Le-am făcut un cont de instagram unde urmăresc doar conturi de animale – vă recomand ca exercițiu de detox digital să urmăriți doar animăluțe pentru o perioadă, așa veți fi mai relaxați cu viața voastră și anxietățile vor scădea. Acolo am descoperit ariciul african, o versiune cu zahăr și căpșuni a aricilor peste care dădeam în pădure când eram mică. Am povestit tuturor despre cât de drăguți sunt și cât de mult mi-aș dori unul.

De ziua mea am primit un arici african. L-am numit Rico.

Sunt mega încântată de copilașii ăștia. Sunt animale exotice, care nu au crescut în acest mediu și trebuie să îl recreez, să simtă cât mai confortabil cu lumina, căldura, apa și mâncarea. Este o provocare zilnică, iar asta o poate confirma oricine are animale de companie – din orice specie.

(uite un articol util la Andrei Cismaru despre ce presupune îngrijirea unui câine de talie mică, mi-am amintit de el astăzi, într-un episod haios la Maxipet, când o doamnă în etate căuta o cușca imensă pentru apartament, pentru că se gândește să cumpere un câine – ”chiar, de unde aș putea lua un câine?”)

Am povestit în cel mai recent vlog (cum cerem cadouri și cum le oferim) despre ideea de wishlist. O listă permanentă, actualizată – ceva mai mult decât o listă de cumpărături – care să ilustreze nevoile și dorințele tale Bilet la un concert la care ți-ai dori să ajungi, un parfum mai scump, o anumită carte, un animal de companie.

Să cerem e ușor. Primim și ne bucurăm. Dar trebuie să ne gândim și pe termen lung la ceea ce primim Ok, un parfum poate părea trivial, dar un item vintage dintr-o colecție haute couture trebuie întreținută separat de hainele noastre presate în șifonier.

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.