Accentul moldovenesc ca formă de identitate

Acum 2 ani pe vremea asta primeam buletinul nou, cu adresă de București. Teoretic, nu mai sunt moldoveancă, sunt capitalistă.

Ei, drăcie! – ar spune colega mea din Craiova. 

Când sunt obosită, când mă enervez, când mă cert, când beau o gură de vin, când mă relaxez și încă în alte multe momente, încă mai aud teribilul ”ce accent drăguț ai, de unde ești?”. (vă rog, spuneți-mi mai multe despre political correctness pe baza de origini) Păi ei, drăcie, am votat la capitala, dar dulcele grai moldovenesc nu se duce așa ușor cu 2 acte și o poză.

Iar ultima perioadă mi-a dovedit asta.  Folosesc insistent un șî  care-l sâcâie la culme pe amicul meu cel mai bun. Apoi, pe trenul de Suceava am ajutat o bătrână să-și deschidă mobilul și după ce am schimbat 2 replici, m-a întrebat unde cobor și tare ridicată i-a fost sprânceana când a auzit Focșani. 

Momentul de astăzi m-a făcut să-mi dau seama că subconștientul meu a lucrat activ. O teamă de îndepărtarea de acasă, de familie și de neamul moldovenesc poate, mă forțează să mă întosc la origini. Căci, vedeți voi, aici în partea sudică a Moldovei, accentul moldovenec este tot mai puțin prezent în viețile locuitorilor. O înmuiere de consoane și un iepurili nu se compara cu ce e de la centru-n sus. Nu am vorbit așa de moldovenește niciodată în viețișoara mea cât am crescut.

Obișnuiam să nu cred că locul în care ne naștem ne definește. Mă enervează cu spume atunci când mă cert cu necunoscuți în tramvai și mi se aruncă relaxat de unde ești?, de parcă ar avea vreo legătură cu subiectul. Dar de 2 ani încoace, subconștientul meu și-a făcut de lucru și trebuie să mai meditez la acest subiect. Să fie asta o metodă prin care vreau să arăt că încă sunt de-a locului, că nu m-am transformat într-o ”mitică”?

Photo by Vladimir Kudinov on Unsplash

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *