Cinci lucruri, locuri sau experiențe românești care mi-au plăcut și care merită date mai departe.

Vara asta trecut ca și cum n-a fost, nici nu mai știu ce e aia vacanță de vară. Mă alint, oricum nu-mi place să merg în locuri de vacanță în iulie-august, prefer lunile din afara sezonului. Pentru că am stat mai aproape de casă, am avut parte de mai multe experiențe locale. Nu toate bune, dar încerc să mențin nota pozitivă prin articolul ăsta.

Restaurant: Sub Tâmpa, Brașov

Un local cu un design modern, adaptat amplasării (pe drumul spre telecabina spre Tâmpa), care pare puțin pretențios din afară. Bine, pare așa și când intri și-ți dai seama că ești cam modest îmbrăcat în hainele tale de munte. Dar inima revine la locul său când te uiți pe meniu, vezi denumiri pe care nu le-ai mai auzit de când erai mic (limbă de vită, coadă de bou), prețurile sunt decente (o persoană se poate încadra cu succes în 50 lei), iar servirea este ireproșabilă.

Carte: Ana Mănescu – Sinuciderea Ielelor

Am menționat Sinuciderea Ielelor și în postarea cu cărțile românești, dar starea pe care o aveam după fiecare povestire din carte merită o dublă mențiune aici. Vă recomand să citiți de la autoare și cartea Stresul dintre orgasme (e mai mult decât ce înțelegeți din titlu).

Locuri: Salina de la Slănic Prahova și Plaja de la Gostinu

În ambele locuri am ajuns prin oameni apropiați, așa că experiența e biased. Niciunul dintre locuri nu este extraordinar de bine întreținut (la salină e întuneric de-ți iese cu greu o poză bună, iar pe plajă sunt zeci de mașini aliniate). DAR: drumul la salină este destul de bine pus la punct cu microbuze care pleacă la foc automat, sunt destul de mulți turiști (inclusiv străini), face bine la sănătate și sunt statui din sare care merită văzute. Cât despre plajă, este o escapadă bună pentru bălăceală (în Dunăre!) și natură aproape de București.

Cosmetice: Tratament de unghii TopCoat de la Farmec

Oja nu rezistă pe unghiile mele, începe să sară destul de rapid și am renunțat să mai folosesc când mi-am dat seama că pierd cam mult timp să le șterg și să le refac. Am încercat cu neîncredere lacul de unghii TopCoat de la Farmec, ca s-o zic pe aia sinceră, însă oja roșie a rezistat o săptămână cu succes și laude pe unghiile mele. Mai rezista probabil, dacă nu cunoștea apa cu clor de la piscină și treburile casnice.

Muzică: Killa Fonic – Scrum 2

O abordare cu totul diferită față de ce am ascultat până acum de la Killa Fonic (interpret de muzică trap binecunoscut tineretului autohton, pentru cei mai bătrâni). Piesa aceasta e mult mai rock decât piesele cu care ne-am obișnuit, dar nu sună rău deloc. Băiatul ăsta e special!

Pentru ceva mai chill de la el, recomand și Piesa noastră cu Irina Rimes.

 

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.